duminică, 18 aprilie 2010

Ascensiunea...

Ascensiunea este un proces lung şi complex de evoluţie spirituală. El a început cu mii de ani în urmă, în prezent ajungând în ultima sa etapă. De obicei planetele şi speciile de viaţă incarnate pe ele, ascend prin exeperimentarea de cataclisme naturale, adică prin ciclul moarte – înviere. De aceea încă din timpuri străvechi s-au făcut tot felul de profeţii despre dezastre teribile. Învierea reprezintă de fapt ascensiunea, prin care toate formele biologice încep viaţa din nou, la un nivel superior de conştiinţă, într-o dimensiune mai înaltă. Organismul este supus unui şir de transformări, ce au ca scop final uniunea dintre trupul fizic şi spirit, într-o singură fiinţă de lumină, care este perfectă. Încarnarea lui Isus a reprezentat un punct important în procesul de evoluţie şi ascensiune, deoarece El a preluat păcatele oamenilor (karma) transmutandu-le energia către lumină, deschizând astfel calea unei ascensiuni blânde. Acest proces se desfăşoară în etape, până când apariţia fiinţei de lumină devine posibilă.

Primul pas a durat o mie de ani şi a început cu răscumpărarea făcută de Isus. Corpul de lumină a fost introdus ca un experiment, în anul 1988, la şapte luni după Convergenţa Armonică şi reprezintă un experiment, deoarece ascensiunea nu s-a mai făcut niciodată în acest fel. Metoda de creştere a luminii din trupurile fizice ale tuturor formelor de viaţă, precum şi a vibraţiei planetei, nu a mai fost aplicată în nici unul din universuri şi are scopul de a transforma carcasa fizică într-un vehicul capabil de a se uni cu Sinele Superior. Cu cât celulele sunt mai încărcate cu energie luminoasă, cu atât densitatea trupului este mai coborâtă şi corespunzător, spiritul are un nivel mai ridicat. Crearea corpului luminos are loc în douăsprezece etape. La sfârşitul fiecăreia dintre ele, schimbările vor fi perfect integrate în toate ariile vieţii şi spiritului. Între etape există perioade de gol, cauzate de moartea egou-lui, care pot da stări de depresie, sau un sentiment de inutilitate.

Primii şase paşi au fost structuraţi pentru a crea o modificare gradată la toate nivelele, prin trezirea spirituală obişnuită, în paralel cu schimbările fizice, mentale şi emoţionale. De la nivelul al şaptelea la al zecelea, transformările se axează consecutiv pe câte o arie a experienţei personale.

Corpul luminos de nivelul al optulea crează schimbări extreme în trupul fizic, ce duc adesea la simptome asemănătoare unei îmbolnăviri. Pe măsură ce tot mai multă lumină intră prin ochi şi urechi, pot apare dureri, sau înţepături şi adesea junghiuri în cap. Datorită scăderii densităţii celulelor, se intensifică transpiraţia şi e posibilă chiar şi apariţia diareei. Trupul uman are tendinţa de a-şi mări volumul, în scopul de a înmagazina fluxul crescut de energie spirituală, ce intră în el, având ca efect îngrăşarea. Singurul lucru posibil de făcut în acest caz, este exerciţiul fizic intens (ridicarea de greutăţi, alergarea, înotul, etc). Masa musculară astfel creată este singura capabilă de a proteja sistemul nervos de supraîncărcarea energetica la care este supus. Ţesutul adipos nu are aceeaşi capacitate, ci se arde, distrugând receptorii de insulină din celule, ducând la dereglări metabolice.

Reţeaua energetică a galaxiei transmite în permanenţă mesaje către toate formele de viaţă de pe Pământ. Aceste mesaje, ce vin sub formă de “pachete luminoase” (coduri), trebuiesc convertite apoi în gânduri conştiente, pentru a putea fi înţelese şi folosite în viaţa de zi cu zi. Ele se manifestă ca ţiuituri, sau bâzâieli în cap, ce pot deveni adesea foarte intense şi supărătoare. Nivelul lor de intensitate este reglat de ghizii spirituali, care emit aceste semnale în scopul trezirii conştiinţei.

La nivelul al nouălea, schimbările spirituale (din nivelul al şaptelea) se integrează cu cele fizice (din nivelul al optulea). Preocuparea principală este cea a relaţiilor interumane, continuarea unei relaţii bazate pe control şi manipulare devenind intolerabilă. Odată cu apariţia noii identităţi se va schimba şi percepţia locului şi rolului în această lume.

La începutul nivelului al zecelea, viaţa îţi va părea nouă şi te vei simţi ca renăscut, emanând în jurul tău dragoste şi tandreţe. Este începutul trezirii spirituale, ce te va conduce la masterarea abilităţilor adormite ale trupului şi ale spiritului. Pe măsură ce vei deveni din ce în ce mai conştient de energie, noi abilităţi vor începe să facă parte din viaţa ta obişnuită. Clarviziunea practic va lua locul vederii fizice şi vei începe să vezi imagini din dimensiunea a patra, ceea ce la început îţi va crea confuzie. Cu timpul însă vei învăţa cum să foloseşti această nouă peceptie. Vei învăţa cum să-ţi economiseşti energia nemaiconsumand-o inutil pe gânduri şi emoţii. Acest surplus de energie îţi va da posibilitatea să realizezi adevărate “miracole”, cum ar fi de exemplu, manifestarea imediată a gândului în realitate fizică.

Nivelul al unsprezecelea apare ca o progresie naturală a celui anterior, tranziţia fiind atât de uşoară încât adesea trece neobservată. Abilităţile spirituale continuă să crească, iar trupul începe să-şi schimbe aspectul, devenind mai luminos. Prietenii s-ar putea să-ţi spună că ai ceva schimbat şi că ai întinerit. În acelaşi timp apar nivele mai profunde de procesare a emoţiilor şi vei crea cele mai adânci frici, pentru a le experimenta şi a te curăţa de ele.

În fine nivelul al doisprezecelea, reprezintă ascensiunea, destinaţia acestui mare salt evolutiv! Ea este marcată de activarea completă şi mutarea vehiculului interdimensional luminos (Merkabah) în centrul trupului. Ascensiunea poate avea loc atât la nivel individual cât şi în grup. Este de fapt un proces foarte simplu, care se întâmplă într-o clipă, tu fiind tot aici, dar un altul. Diferenţa constă în abilitatea de a trăi şi simţi bucuria, extazul, uniunea cu Creatorul Universal. Tot ce ai de făcut în realizarea acestui obiectiv divin este să-ţi trăieşti fiecare clipă ca pe o capodoperă a bucuriei, devenind pe deplin responsabil de viaţa ta.

Teodor Rosca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu